Please enable JS

Geneza

Capitolul 21

Nașterea lui Isaac

1. Domnul Și-a adus aminte de cele ce spusese Sarei și Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.
2. Sara a rămas însărcinată și a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.
3. Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.
4. Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu.
5. Avraam era în vârstă de o sută de ani la nașterea fiului său Isaac.
6. Și Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.”
7. Și a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Și totuși i-am născut un fiu la bătrâneţe!”

Izgonirea Agarei în pustie


8. Copilul s-a făcut mare și a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.
9. Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam egipteanca Agar.
10. Și a zis lui Avraam: „Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”
11. Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său.
12. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mâhnești de cuvintele acestea, din pricina copilului și din pricina roabei tale; fă Sarei tot ce-ţi cere, căci numai din Isaac va ieși o sămânţă care va purta cu adevărat numele tău.
13. Dar și pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămânţa ta.”
14. A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă, a luat pâine și un burduf cu apă, pe care i l-a dat Agarei și i l-a pus pe umăr; i-a dat și copilul și i-a dat drumul. Ea a plecat și a rătăcit prin pustia Beer-Șeba.
15. Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiș
16. și s-a dus de a șezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc, căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A șezut dar în faţa lui la o parte, a ridicat glasul și a început să plângă.
17. Dumnezeu a auzit glasul copilului, și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar și i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.
18. Scoală-te, ia copilul și ţine-l de mână, căci voi face din el un neam mare.”
19. Și Dumnezeu i-a deschis ochii și ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă și a dat copilului să bea.
20. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie și a ajuns vânător cu arcul.
21. A locuit în pustiul Paran și mama sa i-a luat o nevastă din ţara Egiptului.

Legământul lui Avraam cu Abimelec


22. În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oștirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.
23. Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înșela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei, și că vei avea faţă de mine și faţă de ţara în care locuiești ca străin aceeași bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine.”
24. Avraam a zis: „Jur!”
25. Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fântână de apă, pe care puseseră mâna cu sila robii lui Abimelec.
26. Abimelec a răspuns: „Nu știu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de știre și nici eu nu aflu decât azi.”
27. Și Avraam a luat oi și boi, pe care i-a dat lui Abimelec, și au făcut legământ amândoi.
28. Avraam a pus deoparte șapte mielușele din turmă.
29. Și Abimelec a zis lui Avraam: „Ce sunt aceste șapte mielușele pe care le-ai pus deoparte?”
30. El a răspuns: „Trebuie să primești din mâna mea aceste șapte mielușele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fântâna aceasta.”
31. Iată de ce locul acela se numește Beer-Șeba, căci acolo și-au jurat ei credinţă unul altuia.
32. Astfel au făcut ei legământ la Beer-Șeba. După aceea, Abimelec s-a sculat împreună cu Picol, căpetenia oștirii sale, și s-au întors în ţara filistenilor.
33. Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Șeba și a chemat acolo Numele Domnului Dumnezeului celui veșnic.
34. Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara filistenilor.

© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2016 © copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2016